Au spart gheața! **FC Brașov-Pandurii 2-0

Au spart gheața! **FC Brașov-Pandurii 2-0
  • Publicat:
  • Actualizat:

FC Brașov a spart gheața și în campionat și a învins aseară cu
2-0 (1-0) pe Pandurii, după cinci etape de „secetă”, stricându-i
bucuria debutului pe banca oltenilor lui Liviu Ciobotariu.

În prima repriză, fotbalul s-a lăsat așteptat mai ceva decât
căldura în caloriferele brașovenilor. Poate și din cauza frigului
pătrunzător, intenția gazdelor de a ataca mai mult nu a încălzit pe
nimeni în tribune. Degeaba vrei, dacă nu poți. De partea cealaltă,
gorjenii s-au bazat pe contre tăioase, rămase, de asemenea, fără
rezultat. Și, totuși, penultimul minut al primei părți a adus și
deschiderea scorului: Duarte a centrat foarte bine de pe dreapta,
Sburlea a deviat inteligent pe spate, iar Măldărășanu a înscris cu
capul din 6 metri.

În partea a doua, „stegarii” au preferat să aglomereze mijlocul
terenului și să declanșeze contre periculoase. În minutul 62 Ilyes
a prins un șut de zile mari de la 20 de metri, cu care a majorat
diferența. La faza imediat următoare, centralul Tudor a văzut
penalty la un duel în careul gazdelor, dar șutul lui Raskovic a
fost respins de Coman. Până la final n-a mai fost loc decât de
regretele lui Ciobotariu, care a debutat cu o înfrângere pe banca
„pandurilor”.


CLICK AICI PENTRU A URMĂ‚RI LIVE TEXT
DESFĂ‚ȘURAREA PARTIDEI!

articol scris de Bogdan
FLORIN

foto: ZOLTAN
RACZ

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul crai, Cătălin Cazacu! ”Pentru ăsta îmi ceri tu bani?!” + Diva s-a lipit de perete
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul crai, Cătălin Cazacu! ”Pentru ăsta…
În miez de noapte, ”au anunțat” pe site-ul oficial transferul lui Haaland! Ce s-a întâmplat după doar câteva ore
În miez de noapte, ”au anunțat” pe site-ul oficial transferul lui Haaland! Ce s-a întâmplat după doar câteva ore
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
AFECȚIUNILE de care suferă Delia! Cum se manifestă sindromul Peter Pan, ADHD, misofonia și anxietatea
AFECȚIUNILE de care suferă Delia! Cum se manifestă sindromul Peter Pan, ADHD, misofonia și anxietatea
Doliu cutremurător în România! A murit luni dimineață, la ora 6.00!
Doliu cutremurător în România! A murit luni dimineață, la ora 6.00!
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau să vă spun că Bulă...
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau să vă spun că Bulă...
Raisa Maria a fost găsită moartă, la 100 de metri de casă. Fetiţa de nici 3 anișori dispăruse ieri la Breasta, în Dolj
Raisa Maria a fost găsită moartă, la 100 de metri de casă. Fetiţa de nici 3 anișori dispăruse ieri la…
Apariție STRANIE în spațiul cosmic! Ce au observat cercetătorii?
Apariție STRANIE în spațiul cosmic! Ce au observat cercetătorii?
Ce relaţii pot avea între ele fostele soţii ale lui Cristi Borcea. Milionarul s-a lăudat că le dă oxigenul cu care trăiesc
Ce relaţii pot avea între ele fostele soţii ale lui Cristi Borcea. Milionarul s-a lăudat că le dă oxigenul cu…
Radu Mazăre, tătic pentru a doua oară! A dezvăluit sexul bebelușului + Ce nume a ales
Radu Mazăre, tătic pentru a doua oară! A dezvăluit sexul bebelușului + Ce nume a ales
Alertă la granița cu Rusia. Moscova: Se pregătesc pentru lansarea unor lovituri nucleare pe teritoriul nostru
Alertă la granița cu Rusia. Moscova: Se pregătesc pentru lansarea unor lovituri nucleare pe teritoriul nostru
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
CTP, text superb despre Nadal: „Cât se va mai juca tenis pe acest trist Pământ...“
CTP, text superb despre Nadal: „Cât se va mai juca tenis pe acest trist Pământ...“
Încă un sportiv român s-a calificat la Jocurile Olimpice Paris 2024
Încă un sportiv român s-a calificat la Jocurile Olimpice Paris 2024
2024: Motocultorul trebuie înregistrat la primărie? Cât e amenda pentru cei care nu respectă legea
2024: Motocultorul trebuie înregistrat la primărie? Cât e amenda pentru cei care nu respectă legea
Motivul pentru care Violeta Bănică și Radu Ștefan Bănică nu s-au cunoscut până la vârsta de 13 ani. Acum sunt prieteni buni
Motivul pentru care Violeta Bănică și Radu Ștefan Bănică nu s-au cunoscut până la vârsta de 13 ani. Acum sunt…
×